Cine face legile în România și vrea bani mai mulți la salariu și la pensie. Unul din patru parlamentari este urmărit penal, trimis în judecată, condamnat sau are probleme cu ANI

Cine face legile în România și vrea bani mai mulți la salariu și la pensie. Unul din patru parlamentari este urmărit penal, trimis în judecată, condamnat sau are probleme cu ANI
Publicat: 07/08/2015, 11:39
Actualizat: 07/08/2015, 11:39

Aproape un sfert din parlamentarii care au sau au avut un mandat în legislatura 2012-2016 au probleme cu legea. Gândul a identificat 142 dintre cei 595 de deputați și senatori care s-au rulat în total în legislatura actuală (30 de deputați și 11 senatori nu și-au dus până la capăt mandatul, părăsind Parlamentul) care fie sunt condamnați, trimiși în judecată sau urmăriți penal pentru diverse infracțiuni, fie sunt acuzați de abateri administrative de către Agenția Națională de Integritate (ANI), precum incompatibilitate, conflict de interese sau averi nejustificate. 34 sunt condamnați definitiv sau în primă instanță, în timp ce 30 sunt trimiși în judecată.

Dintre cei 99 de deputați și 43 de senatori, cei mai mulți provin de la PSD – 55, acesta fiind de altfel și partidul cu cei mai mulți parlamentari. Topul este completat de PNL (inclusiv PDL) cu 43 de aleși care au probleme cu legea, apoi UNPR cu 12, UDMR cu 10, PC-PLR cu 6, minoritățile cu 3 și PP-DD cu 2. 11 parlamentari care au probleme cu legea sunt independenți, părăsindu-și formațiunile politice care i-au adus în Parlament.

În iunie, Parlamentul a adoptat o lege prin care parlamentarii ar urma să primească pe lângă pensie și o indemnizație care poate ajunge și la aproximativ 4.600 de lei pe lună pentru parlamentarii care au trei sau mai multe mandate la activ. Indemnizația se calculează înmulțind 0,55% din salariul lunar brut cu numărul de luni petrecute sub mandatele de parlamentar, în limita a 3 mandate. Astfel, după cum a arătat gândul, un parlamentar cu 1 mandat ar urma să primească peste 1.500 de lei pe lună în plus la pensie, unul cu 2 mandate peste 3.100 de lei, iar unul cu 3 mandate sau mai mult – în jur de 4.600 de lei pe lună.

De la acest privilegiu ar urma să fie exceptați cei condamnați pentru patru tipuri de infracțiuni de corupție – dare și luare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență.

Legea a fost inițiată de 228 de deputați și parlamentari, unii dintre ei regăsindu-se și pe lista gândul a celor cu probleme cu legea. Președintele Klaus Iohannis a retrimis legea în Parlament, pentru a fi reexaminată, acuzând printre altele că acest privilegiu este acordat arbitrar și că ar trebui să fie exceptați de la el și parlamentarii cărora le-a încetat mandatul din cauza unei condamnări indiferent de infracțiune și de Codul Penal pe care s-a operat sau de abatere la regimul incompatibilităților.

Recent, parlamentarii au luat în discuție, în mod informal, să își mărească și salariile la 9.000 de lei pe lună, prin introducerea unei astfel de prevederi la toamnă, în noua lege a salarizării, în condițiile în care miniștrii și demnitarii cu funcții de conducere și-au dublat salariile recent.

Conform Mediafax, senatorii și deputații au lucrat în plen un total de 316 ore în prima sesiune parlamentară din acest an, echivalentul a 39 de zile la un program normal de 8 ore, și au lăsat restante peste 700 de proiecte și inițiative legislative, potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaților și al Senatului.

Gândul prezintă mai jos lista parlamentarilor, actuali sau foști din legislatura 2012-2016, care au probleme cu legea sau au fost deja condamnați:

DEPUTAȚI:

CITEȘTE AICI LISTA SENATORILOR CARE AU PROBLEME CU LEGEA

1. Constantin Adăscăliței, deputat PSD, 1 mandat: trimis în judecată de DNA pentru efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată (16 acte) și folosirea cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea. Într-un alt dosar, Adăscăliței a fost găsit incompatibil de către ANI, raport rămas definitiv prin decizia instanței supreme.

2. Antal Istvan, deputat UDMR, 6 mandate: găsit în incompatibilitate de ANI, a fost și deputat și administrator de firmă. A câștigat procesul cu ANI în primă instanță, se judecă la ÎCCJ.

3. Marin Anton, deputat UNPR (fost PNL), 2 mandate: urmărit penal de DNA pentru folosirea influenței. El ar fi intervenit pe lângă mai mulți consilieri locali din Giurgiu, pentru avantajarea firmei fiului fostului primar Lucian Iliescu, care a câștigat licitații pentru terenuri în Giurgiu. El a fost de asemenea declarat incompatibil de către ANI, pentru că ar fi fost în același timp deputat și comerciant cu „întreprindere individuală”. Anton se judecă cu ANI la instanța supremă.

4. Ioan Adam, fost deputat PSD, 2 mandate până în ianuarie 2015: trimis în judecată de DNA în dosarul retrocedărilor de păduri din Bacău, privind peste 40.000 de hectare de pădure și un prejudiciu de peste 300 de milioane de euro. Este acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituire de grup infracțional organizat și cumpărare de influență.

5. Radu Babuș, deputat PSD, 1 mandat: urmărit penal de DNA într-un dosar al lui Radu Mazăre, este acuzat de diminuarea valorii unui teren din Mamaia, al Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public și Privat (RAEDPP) Constanța, pe când era directorul acesteia.

6. Dan Bordeianu, deputat PSD (fost PNL), 2 mandate: urmărit penal de Parchetul General în 2014, pentru infracțiunile de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu contractarea și executarea unor lucrări – contract de 500.000 euro încheiat de către o companie deținută de soția sa.

În anul 1985, Dan Bordeianu a fost autorul unui viol, fiind condamnat de Judecătoria Vaslui la cinci ani privare de libertate, dar pentru că nu era major a ispășit pedeapsa la Școala de Corecție Târgu Ocna, conform Mediafax.

7. George Becali, fost deputat PNL, 1 mandat până în februarie 2013: Gigi Becali a avut de executat o pedeapsă de 3 ani și șase luni, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” (banii plătiți de Becali, 1,7 milioane euro, către jucătorii Universității Cluj, pentru a câștiga meciul cu CFR Cluj, care ar fi câștigat campionatul dacă bătea în acel meci) și în dosarul sechestrării hoților care i-au furat mașina. Becali a stat în închisoare aproape 2 ani, fiind liberat condiționat în aprilie 2015.

8. Vasile Bleotu, fost deputat PSD, 4 mandate, până în martie 2014: declarat incompatibil de ANI, pentru că era și deputat, și director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

9. Mario Caloianu, deputat UNPR (fost PP-DD), 1 mandat: urmărit penal de DIICOT pentru evaziune fiscală, spălare de bani. Procurorii îl cercetează și pentru fals în declarații, el deținând și două firme de la care încasa bani ca salariat, în timp ce era deputat – SC EUROBEC GRUP CONSTRUCT SRL și SC EUROMARABIAN SRL. El este acuzat că făcea parte dintr-un grup infracțional organizat care a spălat 100 de milioane de lei prin mai multe firme fantomă.

10. Steluța Cătăniciu, deputat independent (fost PNL), 1 mandat: acuzată de conflict de interese de ANI, pentru că pe vremea când era consilier local la Cluj, ar fi acordat asistență juridică unei firme care se judeca cu municipalitatea, pentru care ar fi încasat 8.000 de lei. Deputata se judecă cu ANI la instanța supremă.

11. Remus Cernea, deputat Partidul Verde, 1 mandat: acuzat de ANI de incompatibilitate, pentru că ar fi deținut și calitatea de administrator al unei firme, în timp ce era deputat. Cernea a câștigat procesul în primă instanță, dar decizia definitivă se va lua la ICCJ.

12. Liliana Ciobanu, deputat independent (fost PP-DD), 1 mandat: acuzată de ANI de incompatibilitate pentru că a fost și deputat, și administrator de firmă. Prima instanță i-a dat dreptate deputatei, urmează recursul la instanța supremă.

13. Florin Ciurariu, deputat PNL, 1 mandat: acuzat de ANI de incompatibilitate, pentru că a deținut și întreprindere individuală cât era deputat. El a câștigat în primă instanță, obținând anularea raportului ANI, însă procesul a ajuns la instanța supremă.

14. Cornel George Comșa, deputat independent, fost PP-DD, 1 mandat: acuzat de ANI de incompatibilitate, pentru că a deținut și funcția de administrator la S.C. Da Easy Way S.R.L. și S.C. Biz’ Round The Clock S.R.L. A câștigat în primă instanță procesul cu ANI, se judecă în continuare la ICCJ.

15. Vlad Cosma, deputat PSD, 1 mandat: trimis în judecată pentru trafic de influență alături de tatăl său, președintele CJ Prahova Mircea Cosma, este acuzat că a luat aproape 1 milion de euro de la reprezentanții unor firme de construcții, pentru a le asigura câștigarea unor contracte publice de asfaltări și deszăpezire în județul Prahova. Cosma mai este urmărit penal pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat, în dosarul cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herțanu.

16. Gheorghe Costin, deputat PNL, 1 mandat: condamnat la 2 ani și 8 luni cu suspendare, pentru înșelăciune, fals în declarații, fals intelectual și fals sub semnătură privată. Din postura de viceprimar al municipiului Beiuș, Costin a semnat documente de recepție a unor lucrări realizate de firma Top Construct Grup, care în realitate nu fuseseră realizate. Firma câștigase la Beiuș un contract de aproximativ 1 milion de euro, pentru canalizarea și sistemul de alimentare cu apă a orașului. Firma a primit pe nedrept, pentru lucrări neexecutate, peste 320.000 euro.

17. Dorel Covaci, deputat PSD, 2 mandate: găsit în stare de incompatibilitate de ANI, pentru că a fost și administrator la firmele S.C. AGRIPIM S.R.L. și S.C. CONS PRIFAD S.R.L. El a pierdut procesul cu ANI în primă instanță, însă procesul se judecă la instanța supremă.

18. Grigore Crăciunescu, deputat PNL, 2 mandate: condamnat la 2 ani și 6 luni cu suspendare, pentru conflict de interese. Procurorii ÎCCJ l-au acuzat că, pe când era primar al Pașcaniului, Crăciunescu a încheiat 9 acte juridice cu firme ale fiului său, în urma cărora un teren de 110 mp i-a fost concesionat fiului, vizavi de primăria Pașcani, pentru suma de 219 euro pe an. I-a mai dat fiului autorizație pentru publicitate stradală în zone foarte bune ale orașului.

19. Gheorghe Coman, fost deputat PP-DD, apoi PC, până în aprilie 2014, 1 mandat: condamnat la 1 an de închisoare pentru folosirea influenței de șef de partid, pentru obținerea de foloase. El a primit o sticlă de whisky și peste 3.000 de lei de la un funcționar public, pentru a-l menține în funcția de director adjunct al DSVSA Buzău. Coman și-a recunoscut vina.

20. Dănuț Culețu, fost deputat Forța Civică și PNL, până în aprilie 2015, 1 mandat: trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, fapte comise în perioada când era prefect al județului Constanța. El este acuzat de restituiri ilegale de terenuri, 656 hectare în Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Valul lui Traian, prejudiciul calculat de procurori fiind de peste un milion de lei.

21. Ștefan Petru Dalca, deputat PP-DD, 1 mandat: acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a fost și administrator la firma S.C. MERCRO S.R.L. A câștigat procesul cu ANI în primă instanță, se judecă la ÎCCJ.

22. Traian Dobrinescu, deputat PNL, 1 mandat: acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a fost administrator al firmelor Trado SRL și Ovexind SRL. A pierdut în primă instanță și se judecă la ÎCCJ.

23. Liviu Dragnea, deputat PSD, fost ministru al Administrației și Dezvoltării, 1 mandat: condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul”, pentru folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Dragnea a fost acuzat că a coordonat ilegalități electorale la referendumul de demitere a fostului președinte Traian Băsescu, în 2012. Decizia nu este definitivă, se judecă la completul de 5 al instanței supreme.

24. Mircea Drăghici, deputat PSD, 2 mandate: urmărit penal de DNA într-un dosar al fostului baron PSD de Argeș Constantin Nicolescu, pentru complicitate la folosirea influenței sau autorității funcției de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (14 acte materiale). Firma lui Drăghici, European Project Consulting, a primit 105 contracte publice de la primării din județul Argeș, la intervenția lui Nicolescu, din care a câștigat peste 3 milioane de lei.

25. Sonia Maria Drăghici, deputat PSD, 2 mandate: condamnată la plata unei amenzi penale de 2.000 de lei, după ce Parchetul instanței supreme a trimis-o în judecată, la sesizarea ANI, pentru conflict de interese. Ea a fost acuzată că și-a angajat fiul la cabinetul de parlamentar, acesta obținând venituri de peste 48.000 lei.

26. Ion Diniță, fost deputat PC, 1 mandat până în aprilie 2015: trimis în judecată de DNA într-un dosar al președintelui CJ Brașov Aristotel Căncescu, sub acuzațiile de complicitate la abuz în serviciu, dare de mită și spălare de bani. Firma acestuia de construcții, Gotic SA, era abonată la contractele date de CJ Brașov pentru întreținerea drumurilor din județ. Un astfel de contract a fost majorat prin acte adiționale cu peste 1.000%, la peste 100 de milioane de lei. Prin contracte fictive de publicitate, Diniță i-a întors lui Căncescu peste 1 milion de lei.

27. Constantin Enea, deputat PSD (fost PNL), 1 mandat: acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că are și PFA. A pierdut procesul în primă instanță, se judecă la ÎCCJ.

28. Relu Fenechiu, fost deputat PNL, fost ministru al Transporturilor, 3 mandate, ultimul până în ianuarie 2014: condamnat la 5 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul „Transformatorul”, în care a fost acuzat, alături de fratele său, Lucian Fenechiu, condamnat și el la aceeași pedeapsă, că prin firmele lor au vândut transformatoare și întrerupătoare uzate și vechi la prețuri de produse noi către Sucursala de Întreținere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituției.

29. Constantin Gălan, deputat independent (fost PNL), 1 mandat: declarat incompatibil de ANI în funcția de consilier local la Rădăuți, verdict definitiv de la instanța supremă.

30. Sebastian Ghiță, deputat independent (fost PSD), 1 mandat: Trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat că i-a dat mită fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, o casă de peste 1 milion de lei, pentru a obține în schimb fonduri publice pentru echipa de baschet CSU Asesoft Ploiești, finanțată de Ghiță.

Urmărit penal în dosarul cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, este acuzat de sprijinire a unui grup infracțional organizat, precum și de spălare de bani, evaziune fiscală, trafic de influență, complicitate la schimbarea destinației fondurilor europene, coruperea alegătorilor, efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția. Procurorii îl acuză că l-a ajutat pe Herțanu și pe firma sa să câștige și să nu fie penalizat în contractul privind sistemul de canalizare din Comarnic, dar și că a spălat 130 de milioane de lei din fonduri publice, prin 54 de firme pe care le controlează prin interpuși. De asemenea, este acuzat de mită electorală și de finanțare ilegală a campaniei electorale a lui Victor Ponta, în Republica Moldova.

31. Marian Ghiveciu, deputat PSD, 2 mandate: condamnat la 3 ani cu suspendare pentru instigare la abuz în serviciu, decizia nu este definitivă. El a fost acuzat de DNA că a instigat la retrocedarea ilegală a unor terenuri, în apropierea DN 1B, pe care ulterior le-a cumpărat chiar el. Faptele s-au petrecut în 2005-2006, înainte ca Ghiveciu să ajungă parlamentar.

32. Verginel Gireadă, deputat PNL, 1 mandat: condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu și uz de fals, pentru fapte de pe vremea când era primar al comunei Mihai Eminescu din Botoșani, când a modificat titlul de proprietate al unui teren care a ajuns astfel în proprietatea sa.

33. Vasile Gliga, deputat PSD, 2 mandate: condamnat definitiv la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, după ce și-a angajat soția la cabinetul de parlamentar.

34. Liviu Harbuz, deputat PSD, 1 mandat: acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a deținut și un PFA. A pierdut procesul în primă instanță, se judecă la instanța supremă.

35. Titi Holban, deputat UNPR (fost PNL), 2 mandate: inculpat de procurorii DNA pentru trafic de influență, el este acuzat că a primit 10.000 de euro de la reprezentantul unei firme, pentru a interveni la Direcția Antifraudă să îl scape de sancțiuni la firma sa.

36. Vasile Horga, deputat PNL, 2 mandate: cercetat penal pentru ucidere din culpă, după ce în urma unui accident de mașină un bărbat care traversa neregulamentar și-a pierdut viața, în Ulmi, județul Dâmbovița.

37. Viorel Hrebenciuc, fost deputat PSD, 5 mandate, ultimul până în octombrie 2014: are 3 dosare penale, două trimise deja în judecată de procurorii DNA.

1. Dosarul Retrocedărilor, Hrebenciuc a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare de bani. El este acuzat că a format un grup de influență pentru a obține retrocedarea a peste 40.000 de hectare de pădure din Suceava către Paltin Sturdza.

2. Dosarul CNA, Hrebenciuc a fost trimis în judecată pentru folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid. Hrebenciuc ar fi intervenit la șefa CNA Laura Georgescu pentru a obține înapoi licența de emisie a postului tv Giga TV, al lui Gheorghe Ștefan.

3. Urmărit penal pentru instigare la infracțiunea de folosire de informații nepublice, trafic de influență, folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, cumpărare de influență. El este acuzat că a apelat la fostul șef SPP generalul Dumitru „Mitică” Iliescu, pentru a obține informații secrete de la un anagajat al DNA, pentru a afla ce măsuri iau procurorii împotriva sa, dacă îi sunt ascultate telefoanele sau este supravegheat de SRI. Tot în acest dosar este anchetată și relația de trafic de influență cu Dan Șova, urmărit și el penal în această speță, pentru că i-ar fi cerut lui Șova să promoveze o lege privind amnistia și grațierea, în schimbul susținerii sale la președinția PSD.

38. Iulian Iancu, deputat PSD, 3 mandate: urmărit penal de DNA în dosarul fostului judecător CCR Toni Greblă, pentru folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în partid în scopul obținerii de foloase. Iancu este acuzat că a intervenit pe lângă directorul Transelectrica pentru ca instituția acestuia să sprijine campania electorală a PSD în Bacău, din 2012, promițându-i în schimb că îl va menține în funcție dacă va ajunge ministru al Energiei, așa cum se vehicula la vremea respectivă.

39. Monica Iacob Ridzi, fost deputat UNPR (fost PP-DD, PDL), 3 mandate, ultimul până în februarie 2015: condamnată la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, fals intelectual, participație improprie la acces fără drept la un sistem informatic, săvârșită prin încălcarea măsurilor de securitate și participație improprie la infracțiunea de a modifica, șterge sau deteriora date informatice, fără drept. A acordat contracte ilegal mai multor firme, pentru organizarea Zilei Naționale a Tineretului, provocând un prejudiciu de 650.000 euro bugetului MTS și promovându-și imaginea prin contracte de publicitate. Când procurorii au început ancheta, ea a dispus ștergerea unor date din calculatoarele ministerului.

40. Kerekes Károly, deputat UDMR, 7 mandate: condamnat definitiv la 1 an și 6 luni pentru conflict de interese, la sesizarea ANI, pentru că și-a angajat soția și fiul la cabinetul parlamentar, aceștia obținând 56.000 de lei.

41. Kereskényi Gábor, deputat UDMR, 1 mandat: acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a fost simultan și viceprimar la Satu Mare, și reprezentant al municipalității în AGA Transurban Satu Mare. Raportul încă nu a fost contestat în instanță, acuzația venind pe 1 iulie 2015.

42. Ghervazen Longher, deputat minoritatea poloneză, 4 mandate: condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, după ce și-a angajat fratele și sora la cabinetul parlamentar.

43. Mircea Man, deputat PNL, 5 mandate: este cercetat penal de DNA, după ce ÎCCJ a dispus redeschiderea dosarului său de la Oradea, instrumentat de DNA, pentru un posibil trafic de influență în relația cu Bogdan Flaviu Radu, fost director al Administrației Bazinale Someș Tisa, pe vremea când Man era președintele CJ Maramureș. Este acuzat și de incompatibilitate de către ANI, pentru că a fost simultan președintele CJ Maramureș și membru în CA al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare. A câștigat procesul în primă instanță, acum se judecă la instanța supremă.

44. Marius Manolache, deputat PSD, 1 mandat: finul lui Victor Ponta, este urmărit penal de DNA în dosarul Realitatea TV-Cozmin Gușă. El este acuzat că în calitate de avocat angajat de administratorul SC STRATEGIES-RESEARCH-INVESTMENTS SRL, ar fi semnat un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, contract ce conține mențiuni nereale cu privire la data încheierii, ulterior utilizat de alte persoane pentru a justifica modul de dobândire de către SC STRATEGIES-RESEARCH-INVESTMENTS SRL a acțiunilor SC REALITATEA MEDIA SA.

45. Máté András, deputat UDMR, 3 mandate: condamnat definitiv la 6 luni cu suspendare, pentru conflict de interese, după ce și-a angajat soția la cabinetul parlamentar, aceasta câștigând 5.500 lei.
46. Adrian Merka, deputat minoritatea slovacilor și cehilor, 3 mandate: condamnat definitiv la 1 an și 6 luni cu suspendare, pentru conflict de interese, după ce și-a angajat părinții la biroul parlamentar, aceștia câștigând peste 39.000 de lei.

47. Ion Mihăilă, deputat UNPR (fost PNȚCD), 1 mandat: acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a deținut și funcția de administrator la firmele S.C. R.D.M. CONSULTING S.R.L. și S.C. IMO VITTORIA S.R.L. A câștigat în primă instanță, procesul se judecă la ÎCCJ.

48. Niculae Mircovici, deputat minoritatea bulgară, 3 mandate: condamnat definitiv la 6 luni cu suspendare pentru conflict de interese, după ce și-a angajat soția la cabinetul parlamentar, aceasta câștigând peste 20.000 de lei.

49. Ioan Moldovan, deputat PC (fost PP-DD), 1 mandat: acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a fost și administrator la S.C. ELIAN RESTAURANT S.R.L. A pierdut procesul în primă instanță, se judecă la ÎCCJ.

50. Molnar Zsolt, deputat UDMR, 1 mandat: acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a avut și PFA. A câștigat procesul cu ANI în primă instanță, se judecă la instanța supremă.

51. Dan Motreanu, deputat PNL, 3 mandate: urmărit penal de DNA pentru spălare de bani și folosirea funcției de conducere din partid pentru obținerea de foloase necuvenite. Este acuzat că a primit 250.000 de euro în 2008, de la fostul șef CJ Buzău Cristinel Bîgiu, o parte din milionul de euro pe care acesta îl primise de la o altă persoană pentru a-l ajuta să obțină drepturile pe un teren din Buzău. Motreanu ar fi folosit banii în campania electorală a PNL.

52. Mircia Muntean, deputat PSD (fost PDL), 1 mandat: fostul primar al Devei este trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Deputatul a fost prins în 2014 cu o alcoolemie de 1,3 grame la mie în sânge, după ce s-a izbit cu mașina în mai multe vehicule care așteptau la semafor, într-o intersecție din Deva. După accident, Muntean a fugit, ascunzându-se în niște tufișuri, el fiind urmărit de polițiști și de ziariști.

El a fost de asemenea condamnat definitiv în 2013 la 4 ani cu suspendare pentru abuz în serviciu, după ce a făcut o tranzacție ilegală cu un afacerist din Deva, cu un teren al statului. El l-a împroprietărit pe acesta și pe alte persoane cu un teren de aproape 6.000 mp în zona gării Deva, prejudiciul statului fiind de 360.000 dolari.

53. Miron Mitrea, fost deputat PSD, 5 mandate până în februarie 2015: condamnat definitiv la doi ani pentru luare de mită. El a fost acuzat că pe când era ministru al Transporturilor, a primit foloase necuvenite de 5,2 miliarde de lei vechi de la Irina Jianu, prin diferite firme care au construit casa mamei sale din Voluntari, asigurându-i în schimb numirea în funcția de șefă a ISC.

54. Marko Attila, fost deputat UDMR, 1 mandat până în aprilie 2015: trimis în judecată și cu mandat de arestare în lipsă, pentru abuz în serviciu în dosarul ANRP. Ca membru al Comisiei de Stabilire a Despăgubirilor din ANRP, Marko a avizat alături de alți 7 inculpați 3 rapoarte supraevaluate pentru niște imobile de retrocedat și titlurile de despăgubire aferente, provocând un prejudiciu de 85 milioane de euro statului. Marko Attila a fugit din România în timpul anchetei, refugiindu-se în Ungaria, unde deține cetățenie. Este căutat de Interpol cu mandat internațional de arestare.

El mai este urmărit penal și într-un dosar disjuns de procurori din dosarul ANRP-Bica-Stelian, în care prejudiciul provocat de aprobarea unor rapoarte de evaluare eronate se ridică la peste 60 de milioane de euro.

55. Victor Mocanu, deputat PSD, 4 mandate până în aprilie 2015: trimis în judecată din 2013 pentru 17 acte de abuz în serviciu, din postura de președinte al CJ Buzău, pentru încheierea ilegală a mai multor contracte la Maternitatea Buzău, inaugurată pe când nu era funcțională. Firma a primit peste 500.000 de euro de la buget, pentru echipamente și servicii pe care parțial nu le-a livrat sau erau supraevaluate. Gândul a scris despre Maternitatea-fantomă de la Buzău, înainte ca procurorii să demareze ancheta împotriva lui Mocanu.

56. Marian Neacșu, deputat PSD, 2 mandate: condamnat definitiv la plata unei amenzi penale de 2.000 de lei, pentru conflict de interese, după ce și-a angajat fiica la cabinetul parlamentar, aceasta câștigând aproape 4.000 de euro, conform ANI.

57. Vlad Nistor, deputat PNL, 1 mandat: acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a deținut simultan mai multe funcții de conducere la Universitatea București – decan la Istorie, director al Institutului de Studii Diplomatice și director al Departamentului de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei din cadrul Facultății de Istorie. El a contestat raportul în instanță.

58. Aurel Nechita, fost deputat PSD, 2 mandate până în iunie 2013: declarat incompatibil de ANI, pentru că a deținut și funcția de decan al Facultății de Medicină de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Instanța supremă a dat dreptate ANI, iar deputatul a rămas fără mandat.

59. Gheorghe Nețoiu, fost deputat UNPR (fost PP-DD), 1 mandat: fost acționar la Dinamo București, condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni pentru două infracțiuni de spălare a banilor, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală, în Dosarul Transferurilor.

60. Dan Nica, fost deputat PSD, 5 mandate până în iunie 2014: urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. Nica ar fi pretins și primit, în perioada aprilie-noiembrie 2004 o parte din fondul de 20 de milioane de euro, virat de firma Fujitsu Siemens în contul unor societăți offshore. Fondul fusese creat pentru a mitui oficiali români. Nica este acuzat că în perioada 2000-2004 a aprobat bugetul Programului „Sistem Educațional Informatizat” și proiectului pentru licențele Microsoft, că a inițiat și avizat hotărâri de Guvern care au favorizat firmele Fujitsu Siemens și Siveco, că a stabilit procente de participare la proiect în favoare anumitor firme, că a ajutat firma Siveco să obțină condiții avantajoase în contractele cu ministerul, livrând astfel licențe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare și produse software la prețuri cu până la 50% mai mari decât cele similare de pe piață. Pe Nica l-ar fi influențat omul de afaceri Nicolae Dumitru (Niro), trimis în judecată în dosarul „Microsoft”.

61. Oana Niculescu Mizil, fost deputat PSD, 2 mandate până în martie 2015: condamnată definitiv la 3 ani cu suspendare pentru conflict de interese, după ce și-a angajat mama la cabinetul parlamentar. Oana Mizil este cercetată penal de procurorii DNA într-un dosar disjuns din cel al lui Marian Vanghelie, concubinul ei, pentru operațiuni financiare incompatibile cu funcția de deputat.

62. Theodor Nicolescu, fost deputat PNL, 1 mandat până în mai 2015. Este trimis în judecată de DNA în dosarul ANRP, acuzat de luare de mită și abuz în serviciu. Din funcția de vicepreședinte ANRP, Nicolescu ar fi avizat mai multe rapoarte de evaluare a unor imobile supraevaluate, iar în decursul a 4 ani ar fi primit peste 6 milioane de lei mită, adică un procent de 5% din acțiunile la Fondul Proprietatea, cu care anumite persoane fuseseră despăgubite.

63. Ion Ochi, deputat PSD, 1 mandat: trimis în judecată de DNA sub acuzația de luare de mită și abuz în serviciu după ce din postul de vicepreședinte al CJ Brașov, în 2011, Ochi a încredințat unei firme lucrări de asfaltare fără să respecte legislația. Lucrările nu au fost terminate nici în prezent, însă firma a încasat peste 2,5 milioane lei, cumpărând materialele de construcție de la firma lui Ochi, contra peste 400.000 lei. Ochi este de asemenea acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a fost și administrator la două firme, S.C. EXPLO CONSTRUCT S.R.L. și S.C. HIDRO-SAL COM S.R.L. A pierdut procesul cu ANI în primă instanță, se judecă la ÎCCJ. ANI a sesizat și Parchetul General pentru fals în declarații, pentru că Ochi nu a trecut în declarația de avere funcția de administrator la Explo Construct.

64. Ioan Oltean, deputat PNL (fost PDL), 6 mandate: este urmărit penal de DNA pentru folosirea influenței sau autorității funcției de vicepreședinte/secretar general al unui partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată și infracțiunea de favorizarea infractorului. Oltean este acuzat că a făcut presiuni asupra președintelui și vicepreședintelui CJ Bistrița Năsăud, precum și asupra unor funcționari din Ministerul Mediului, al Economiei și al Dezvoltării și Turismului, pentru a favoriza anumite firme la licitații sau pentru acordarea de fonduri unor proiecte de la primăriile PDL. Oltean mai este acuzat și că a informat 2 persoane despre percheziții care urmau să aibă loc asupra lor.

El a fost audiat de DNA și în dosarul vicepreședintelui CJ Bihor, Alexandru Kiss, și al omului de afaceri Beniamin Rus, trimiși în judecată pentru fapte de corupție, însă procurorii nu au precizat calitatea lui Oltean în acest dosar.

65. Adrian Oros, deputat PNL, 1 mandat: acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a fost și administrator la firma Vet Aga Pet. A câștigat procesul cu ANI în primă instanță, se judecă la ÎCCJ.
66. Viorel Palașcă, deputat PNL, 2 mandate: urmărit penal de DIICOT în dosarul Interagro, pentru fapte comise în perioada 2007-2008, când era secretar de stat la ministerul Economiei. Dosarul vizează favorizarea miliardarului Ioan Niculae și a companiei sale Interagro, cu prețuri subvenționate la gaz, de către miniștrii Economiei Varujan Vosganian și Adriean Videanu.

67. Florin Pâslaru, deputat PSD, 2 mandate: amendat penal cu 2.000 de lei pentru conflict de interese, după ce și-a angajat fiul la cabinetul parlamentar, acesta câștigând peste 5.000 de euro.

68. Victor Ponta, deputat PSD, 3 mandate: urmărit penal de DNA în dosarul „Turceni-Rovinari” al colegului Dan Șova, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor. DNA îl acuză că în perioada octombrie 2007-decembrie 2008 a primit 181.439 lei de la casa de avocatură a lui Dan Șova, în baza unei convenții de colaborare. Pentru a justifica acești bani, Victor Ponta ar fi întocmit 17 facturi fictive, pentru că în realitate Ponta nu ar fi prestat niciun fel de activitate pentru casa de avocatură a lui Dan Șova, conform DNA. Ulterior, în urma unor controale fiscale, Ponta ar fi realizat 16 înscrisuri false, care să justifice activitatea sa juridică la casa de avocatură. Înscrisurile ar fi fost realizate prin metoda „copy-paste”, conform procurorilor DNA. Din acești bani, Ponta și-a cumpărat două apartamente de lux într-un complex rezidențial. În afară de banii primiți de la casa de avocatură, Ponta a beneficiat și de un autoturism Mitsubishi Evo Lancer X, în mod gratuit, de la casa de avocatură a lui Șova. Firma respectivă a plătit avansul și ratele de 6.000 de lei pe lună pentru acest autoturism folosit de Ponta, în total aproape 80.000 de lei, conform DNA.

69. Radu Popa, deputat independent (fost PP-DD, PSD), 1 mandat: acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a fost și administrator la două firme. A pierdut procesul cu ANI în primă instanță, se judecă la ÎCCJ.

70. Florin Popescu, deputat independent (fost PDL), 2 mandate: trimis în judecată de DNA pentru folosirea funcției de conducere într-un partid pentru a obține foloase necuvenite. Procurorii îl acuză că a pus presiune pe șefii Avicola Crevedia și a obținut aproape 61 de tone de pui grill, pe care i-a distribuit cetățenilor din județul Dâmbovița, în campania electorală pentru locale, din 2012. Trimis în judecată de Parchetul General, pentru conflict de interese, fiind acuzat că din postura de președinte al CJ Dâmbovița a semnat mai multe contracte cu firma Procor, la care fusese acționar și la care tatăl și fratele său erau acționari. El ar mai fi participat chiar și la AGA la alte trei firme la care era acționar, în timp ce era și șef CJ.

71. Alin Popoviciu, deputat PNL (PDL), 2 mandate: urmărit penal de DNA pentru instigare la abuz în serviciu. El este acuzat că deținea o firmă cu Constantin Ostaficiuc, fost președinte CJ Timiș, și că i-a cerut directorului Aeroportului din Timișoara să le favorizeze firma, la preluarea spațiilor comerciale din aeroport. Câștigul preconizat pentru cei doi oficiali era de 4.000 de euro pe lună, conform DNA. Acest lucru s-a și întâmplat, foștii chiriași fiind înlocuiți, prin denaturarea licitațiilor, arată procurorii.

72. Cătălin Rădulescu, deputat PSD, 2 mandate: trimis în judecată de DNA pentru dare de mită și operațiuni de comerț incompatibile cu funcția. Procurorii îl acuză că a controlat firma de construcții Concordia Con. Strade și că i-a dat mită 10.000 de lei unui manager de proiect, care să închidă ochii la neregulile de construcție ale unui magazin din Pitești, care ar fi dus la scăderea devizului către firmă cu 50.000 de lei.

Acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a fost și administrator al firmei S.C. LION WORKER DEZVOLTARE ȘI CONSTRUCTII S.R.L. A pierdut procesul cu ANI în primă instanță, se judecă la ÎCCJ.

73. Neculai Rățoi, deputat PSD, 2 mandate: trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu. El este acuzat că pe când era primar al Pașcaniului, a scutit de datorii o firmă care închiriase un teren al municipalității. Prejudiciul a fost calculat la peste 2 milioane de lei.

74. Cornel Cristian Resmeriță, deputat PSD, 2 mandate: acuzat de incompatibilitate de ANI, după ce și-a angajat fratele la cabinetul parlamentar, acesta câștigând peste 12.000 de euro. ANI a sesizat și Parchetul General în acest caz. A pierdut procesul în primă instanță, se judecă la ÎCCJ.

75. Cristian Rizea, deputat PSD, 2 mandate: ANI îl acuză că nu își poate justifica o parte din avere, mai precis 300.000 de euro, precum și tranzacții bancare suspecte, în valoare de peste 900.000 de euro. ANI a sesizat ANAF, Oficiul pentru Spălarea Banilor și Curtea de Apel Constanța, unde în prezent se desfășoară un proces în contencios administrativ, pentru verificare averii sale și a soției sale Josette Ane-Marie.

76. Ioan Sorin Roman, deputat PSD, 2 mandate: acuzat de ANI de incompatibilitate, pentru că a avut și întreprindere individuală. A pierdut procesul în primă instanță, se judecă la ÎCCJ.

77. Victor Roman, deputat PSD, 1 mandat: acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a fost și administrator al Agroservice Adjud. Procesul se judecă la instanța supremă.

78. Mircea Roșca, deputat PNL, 1 mandat: trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și instigare la abuz în serviciu. El este acuzat că a cerut 20.000 de euro, din care a primit 16.000, pentru a determina autoritățile din Azuga să îi dea anumite terenuri unui om de afaceri. El mai este acuzat că a făcut presiuni la autoritățile din Prahova pentru a atribui mai multe contracte, firmei vărului său, primind în schimb bani, construcții și un Audi A8.

79. Dan Radu Rușanu, fost deputat PNL, 4 mandate până în aprilie 2013: trimis în judecată de DNA pentru constituirea unui grup infracțional organizat, influențarea declarațiilor, favorizarea făptuitorului, folosirea autorității pentru obținerea de foloase necuvenite. El este acuzat că din postura de director al Autorității de Supraveghere Financiară, a intervenit și a coordonat eforturile pentru promovarea intereselor Carpatica Asig.

80. Petre Roman, fost deputat PNL, 5 mandate până în februarie 2015: s-a aflat în incompatibilitate, având și PFA. El nu a contestat raportul ANI și acesta a rămas definitiv, astfel că Roman și-a pierdut mandatul. Petre Roman este cercetat penal și în Dosarul Mineriadei, acesta fiind redeschis de procurori.

81. Cornel Sămărtinean, deputat PNL (PDL), 1 mandat: urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu și conflict de interese, pentru fapte comise pe vremea când era directorul Aeroportului Timișoara. El i-a ajutat pe Alin Popoviciu și Constantin Ostaficiuc să obțină ilegal spațiile comerciale închiriate în Aeroport, pentru firma pe care cei doi o controlau. Sămărtinean fusese asociat într-o altă firmă cu Popoviciu, conform DNA.

82. Ovidiu Silaghi, deputat independent (PLR, fost PSD, fost PNL), 2 mandate, cu pauză septembrie 2013-iunie 2014: fost ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta, a plecat în Parlamentul European în 2013, apoi a revenit în Parlamentul României în 2014, trecând la PSD și ulterior la PLR, partidul lui Tăriceanu. Este urmărit penal de DNA pentru trafic de influență, fiind acuzat că din postura de ministru al Transporturilor, a primit de la omul de afaceri Nelu Iordache, patronul Romstrade, 200.000 de euro pentru ca în schimb să facă presiuni asupra funcționarilor CNADNR să-i plătească acestuia banii pe contracte. Silaghi l-ar fi presat pe Iordache și să deschidă linie aeriană la Satu Mare, cu Blue Air, măsură care i-a servit în campania electorală. Prin mutările succesive pe linia București-Bruxelles, Silaghi a scăpat de solicitarea DNA de urmărire penală.

Silaghi și soția sa, Ariana, sunt acuzați de ANI pentru că nu pot justifica o parte din avere, respectiv peste 45.000 de euro. În prezent, Silaghi se judecă cu ANI la instanța supremă, după ce instituția a sesizat Comisia de Verificare a Averilor de la Curtea de Apel Oradea și Oficiul Națiional pentru Spălarea Banilor.

83. Adrian Simionescu, deputat PSD, 1 mandat: este urmărit penal de DNA pentru operațiuni comerciale incompatibile cu funcția și complicitate la evaziune fiscală. El administrează și firma bulgărească Fan Speed din Nikopole. Procurorii îl acuză că el și-a folosit firma într-un circuit de evaziune fiscală cu utilaje agricole aduse din Franța și Germania, evitând plata de TVA către statul român de peste 5 milioane de lei.

84. Miron Smarandache, deputat PSD (fost PP-DD), 1 mandat: acuzat de ANI de incompatibilitate, pentru că este și administratorul firmei Petroflax Distribution. A pierdut procesul în primă instanță, încă nu s-a ajuns la instanța supremă.

85. Ion Stan, deputat PSD, 4 mandate: condamnat la 2 ani de închisoare pentru trafic de influență, decizia nu este definitivă. Stan este acuzat de procurorii DNA că a primit de la un om de afaceri din Dâmbovița peste 500.000 de lei, bani pe care i-a folosit în campania electorală din 2009 și din 2012. În schimb, Stan și-a folosit influența în favoarea firmei omului de afaceri, pentru câștigarea unor contracte publice.

86. Anghel Stanciu, deputat PSD, 6 mandate: trimis în judecată de Parchetul General, la sesizarea ANI – conflict de interese penal, și-a angajat fiul și nora la cabinetul de parlamentar, aceștia câștigând peste 12.500 euro conform ANI. În prezent, procesul se judecă la ÎCCJ, deputatul fiind condamnat inițial la 6 luni de închisoare suspendare.

87. Lucian Șova, deputat PSD, 1 mandat: urmărit penal de DNA pentru folosirea autorității de lider de partid, pentru obținerea de foloase necuvenite. Șova, alături de Iulian Iancu, sunt acuzați în dosarul lui Toni Greblă că au intervenit la directorul Transelectrica, pentru a obține suportarea costurilor de transport în campania electorală a PSD Bacău, din 2012.

88. Ștefan Bucur Stoica, fost deputat PDL, 1 mandat, până în octombrie 2013: a fost declarat în incompatibilitate de ANI, raport menținut de instanța supremă, după ce a ocupat simultan funcțiile de consilier județean la Dolj și director al Direcției Drumuri și Poduri Craiova, din CNADNR. Și-a pierdut mandatul.

89. George Scutaru, fost deputat PNL, 3 mandate până în decembrie 2014: fost consilier prezidențial al lui Iohannis pentru scurt timp, este urmărit penal de DNA pentru complicitate la luare de mită și spălarea banilor. Procurorii îl acuză că a primit 170.000 de euro de la Cristinel Bîgiu, fostul președinte al CJ Buzău, din suma de 1 milion de euro primită de acesta de la un om de afaceri, pe care îl ajuta să obțină dreptul de proprietate pe un teren din Buzău. Scutaru a folosit banii în campania electorală din 2008, după ce i-a disimulat prin contracte de publicitate false.

90. Ioan Tămâian, deputat PNL, 1 mandat: acuzat de ANI de incompatibilitate, pentru că a fost administrator la firmele S.C. GLASS STAR S.R.L. și S.C. ION ART GLASS-PRODUCTIE S.R.L. A câștigat procesul în primă instanță, se judecă la ÎCCJ.

91. Cătălin Teodorescu, deputat PNL (PDL), 1 mandat: trimis în judecată în dosarul ANRP-Bica-Stelian, procurorii DNA îl acuză de abuz în serviciu. El a făcut parte din Comisia de stabilire a despăgubirilor din ANRP, care a avizat mai multe rapoarte de evaluare a unor imobile supraevaluate, producând un prejudiciu de peste 60 milioane euro.

92. Ioan Viorel Teodorescu, deputat UNPR (fost PNL), 1 mandat: acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a fost și membr în CA la Tracum SA și la Administrația Zonei Libere Giurgiu, atât din postura de deputat, cât și de consilier local la Giurgiu. A pierdut parțial procesul cu ANI, prima instanță menținând doar acuzațiile privind incompatibilitatea de pe vremea când era consilier local. Verdictul nu apare contestat cu apel sau recurs.

93. Hubert Thuma, deputat PNL, 1 mandat: condamnat definitiv la 6 luni cu suspendare pentru folosirea funcției de conducere din partid pentru obținerea de foloase necuvenite. El și-a folosit influența de vicepreședinte PNL Ilfov pentru a-i favoriza firma fostului procuror șef al Parchetului sectorului 4.
ANI îl acuză de incompatibilitate pentru că a fost și administrator la And Energy. Se judecă încă în primă instanță.

94. Elena Udrea, deputat independent (fost PDL), 2 mandate: este trimisă în judecată în dosarul „Gala Bute”, procurorii DNA acuzând-o de luare de mită, abuz în serviciu și declarații false în vederea obținerii de fonduri europene. DNA o acuză că a coordonat un sistem prin care apropiații ei primeau sume de bani care ajungeau la ea sau erau folosiți mai departe în numele ei, pentru PDL București. De asemenea, este acuzată că a determinat mai mulți funcționari ai Ministerului Dezvoltării și turismului să încalce legea și să îl favorizeze pe Rudel Obreja, la organizarea Galei de Box Lucian Bute.

Udrea mai este urmărită penal de DNA pentru spălare de bani și fals în declarații, în dosarul Microsoft, fiind acuzată că l-a ajutat pe fostul ei soț, Dorin Cocoș, să disimuleze o parte din mita de 9 milioane de euro primită de acesta.

Udrea mai este urmărită penal și pentru luare de mită, trafic de influență și fals în declarații, în legătură cu creditul ei bancar de peste 3 milioane de euro, cu o presupusă mită pentru programul E-România, și pentru o alta în legătură cu licențele Microsoft.

Într-un al patrulea dosar, Udrea este acuzată de mai mute fapte de luare de mită și spălare de bani, inclusiv de celebra geantă neagră cu 900.000 de euro, pe care ar fi primit-o chiar la minister. Ea ar fi comisionat mai multe contracte publice pe vremea când era ministru.

95. Florin Ionaș Urcan, deputat PNL (PDL), 1 mandat: este acuzat de incompatibilitate de ANI, pentru că a fost simultan primar al municipiului Luduș, membru al CA al Grupului Școlar Industrial Luduș și administrator la mai multe firme. A câștigat parțial procesul cu ANI în primă instanță, pe două puncte din raportul de evaluare, se judecă la instanța supremă.

96. Dorinel Ursărescu, deputat PC-PLR (fost PNL), 2 mandate: trimis în judecată de DNA pentru folosirea autorității de președinte al PNL Neamț pentru obținerea de foloase necuvenite. El este acuzat că a sprijinit o rețea de evaziune fiscală specializată în comerțul cu motorină cumpărată din Bulgaria, pentru care nu se plătea TVA, prejudiciul fiind de peste 1 milion de euro. Deputatul ar fi primit 100 de euro pentru fiecare tonă de motorină vândută prin mecanismul rețelei.

97. Valerian Vreme, deputat UNPR (PDL), 2 mandate: urmărit penal în dosarul Microsoft, fiind acuzat de abuz în serviciu, pe vremea când era ministrul PDL al Comunicațiilor. El este acuzat că a semnat prelungirea contractului pentru licențe Microsoft în școli, pe care s-au cheltuit aproape 9 milioane euro.

98. Nicolae Vasilescu, fost deputat PSD, 3 mandate până în decembrie 2013: condamnat definitiv la 2 ani pentru trafic de influență, după ce i-a cerut unui om de afaceri 2 milioane de lei, pentru a interveni la autorități din Constanța, care să-i facă plățile la contractele câștigate cu acestea. Suma reprezenta un comision de 40% din totalul sumelor din contractele publice. A fost liberat condiționat în iulie 2015.

99. Daniel Cătălin Zamfir, deputat PNL, 1 mandat: acuzat de ANI de incompatibilitate, pentru că a fost și administrator la firma Relite Impex SRL, precum și comerciant ca PFA. A pierdut procesul în primă instanță, se judecă la instanța supremă.

CITEȘTE AICI LISTA SENATORILOR CARE AU PROBLEME CU LEGEA

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal